Artişti
Adrian Dan (n. 1985) a absolvit cu distincții un master din cadrul Ecole nationale supérieure des Beaux-Arts (Paris, Franța). Înainte a studiat la Universitatea de Artă Aplicată din Viena, Austria, și la Universitatea Națională de Arte, București. În 2015 a fost desemnat cercetător invitat la Marfa, Texas, ca parte a programului Fieldwork: Marfa. Lucrările sale recente oscilează între abstracție și figurativ, punând în discuție actualul sistem dihotomic – real contra virtual.
Cristina David (n. 1979) și-a început studiile artistice la Academia de Artă din București, obținând diploma de Master de la Academia de Artă din Bergen. Principalul său mediu de expresie artistică este video-art. Cristina lucrează de asemenea în fotografie și instalații. Textele și imaginile sale, adesea pline de umor, sunt de obicei legate de viața cotidiană. Scrierile sale sunt un melanj de experiențe personale și de gânduri.
Alle Dicu explorează diferite situații în care muzica și sunetul declanșează manifestări emoționale speciale și felul în care aceste comportamente se desfășoară în spațiu.
Nikola Džafo (n. 1950) lucrează într-o manieră directă și activistă în arta sa. Se concentrează cu precădere în mediile performance, acțiuni, obiecte, instalații, picturi, intervenții artistice și apariții publice. Folosește kitsch-ul în mod intenționat, pentru a comenta asupra condițiilor operelor de artă acceptabile social, iar ca parte a acestui comentariu, introduce motivul iepurelui în munca sa, trimițând la vizibilitatea exclusivă a plăcerii nesusținute de rațiune.