Curatori: Ami Barak și Diana Marincu

Locație: Muzeul de Artă Timișoara

Program: 10:00 – 17:00 (Luni închis)

Artiști:

Tót Endre
Ana Lupaș
Július Koller
Józef Robakowski
Mangelos (Dimitrije Bašicevic)
Channa Horwitz
Yona Friedman
Marion Baruch

În perioada anilor 1960 și începutul anilor 1970, Timișoara era un oraș cu efervescență artistică, lăudându-se cu prezența mai multor personalități proeminente, aproape firesc aliniate la mișcările artistice ale tradiției radicale: pictura abstractă de inspirație constructivistă, op-art-ul și cinetismul, dar și tradiția mitologiilor individuale și arta atitudinii cu caracter performativ. Capitolul de istorie prezent în spațiile expoziționale ale Muzeului de Artă din Timișoara este, în sine, un omagiu și o reamintire a clarității cu care țările din sud-estul Europei au furnizat, pentru o vreme, o scenă pentru marea diversitate de acte artistice al căror avangardism, fără îndoială, corespundea trendurilor ce busculau arta și cultura occidentală. În prezent, această reamintire este esențială pentru a depune mărturie cu privire la rolul major jucat de acești artiști în istoria artei postbelice. În contextul politic al acelor vremuri, arta lor a fost, cel mai adesea, discretă și underground. Și, pentru o perioadă îndelungată, nici nu s-a acordat atenția necesară valorii acesteia. Doar în ultimii ani s-au întreprins eforturi reale de actualizare și reabilitare de către istorici și curatori din importante instituții academice și muzeale. De ambele părți ale cortinei de fier, artiștii erau animați de dorința de a transforma obiectul artistic și, în același timp, de a regândi radical subiectul artei lor. Azi, încă o dată, ping pong-ul artei se joacă la nivel de Olimpiadă.

Dacă nu s-ar fi născut în Serbia, în 1921 și n-ar fi murit în Croația în 1987, istoria artei l-ar fi considerat probabil pe iugoslavul Dimitrije Bašičević, cunoscut sub numele de Mangelos, la fel de important precum Joseph Beuys sau Marcel Broodthaers. A activat în Belgrad în perioada de imediat de după război ca istoric de artă, critic și curator dar, în același timp a dezvoltat în secret o artă conceptuală originală și unică a cărei importanță a fost înțeleasă doar postum.

A pictat și scris litere, cuvinte și fraze pe caiete, pe table de școală și pe globuri pământești, în alfabetul latin sau chirilic pe care le-a folosit ca atare, permițând conținutului să rămână enigmatic. Creațiile sale se bazează pe paradoxul de a scrie pictura, de a picta textul sau, în cuvintele sale, „de a nega pictura creând-o din cuvinte și de a nega cuvintele pictându-le”.

Astăzi, la un deceniu după moartea sa, se constată că slovacul Július Koller (1939-2007) a fost una dintre cele mai proeminente figuri ale avangardei est europene. Lucrările sale examinează posibilitatea unei vieți mai bune și crearea de relații între ființele umane prin artă. Gesturile sale doreau să treacă frontiera dintre imaginație și realitate, dintre poezie și acțiunea politică. În 1965 Július Koller a publicat Anti-Happening, manifestul prin care solicita folosirea obiectelor cotidiene pentru a lărgi spectrul artistic al gestului. În 1970 Koller a publicat U.F.O.[1] (Universal-Cultural Futurological Operation). Seria este o revoltă împotriva climatului politic și, chiar mai mult decât atât, o ofertă umanistă pentru condiția noastră socială. În cadrul ei, și-a făcut un autoportret în fiecare an, descriindu-se cu ajutorul unui obiect din viața cotidiană, confirmând propriile-i contradicții: relația cu mediul său natural, cultural și politic. În același timp, a creat „Clubul de ping pong”, iar spectatorii puteau să joace cu sau fără el. Prin ideea jocului și prin crearea lumilor paralele, a încercat să reziste activ totalitarismului.

Arhitect, teoretician, scriitor și artist, Yona Friedman, născut în 1923 în Budapesta, este una dintre personalitățile cu o contribuție esențială la istoria arhitecturii contemporane. A inventat concepte precum arhitectura mobilă, orașele spațiale sau orașele continent, utopiile fezabile și auto-planificarea, concepte care l-au transformat într-un deschizător de drumuri și care încă marchează și influențează multe proiecte contemporane. Friedman a colaborat cu Jean Rouch pentru desenele animate de mare succes, African Tales [Povești africane], concepute pentru a fi difuzate la televizor în Africa. Aceste povești cu origini africane diverse dezvăluie o bogăție culturală complexă, oferind o perspectivă complet inovativă și o abordare a diversității și multiculturalismului. Iconostase este o structură modulară ce unește cercuri care suprimă distincția dintre recipient și conținut, dintre lucrările de artă și arhitectură. Forma seturilor este în aceeași măsură model și operă de artă. Prin aceste structuri descoperim diferitele tipuri de construcții imaginate de Yona Friedman. În plus, ele invită vizitatorii să reflecteze asupra ideii de operă de artă.

Endre Tót s-a născut în 1937 în Ungaria și trăiește și lucrează în Köln, Germania. Este perceput drept unul dintre pionierii artei conceptuale din Europa de Est, descoperit în Occident încă de la începuturile acesteia. În 1971, lucrările sale conceptuale au fost prezentate la Bienala de la Paris. A început ca pictor talentat care a aderat la tendințele epocii sale, îndreptându-se spre pictură minimalistă și informală, pentru ca apoi, în anii 1970, Endre Tót să se reorienteze, în căutarea unor mijloace de expresie noi. Atunci a creat seria Rain, Gladness and Zero / Ploaie, Bucurie și Zero, care îi va defini arta conceptuală. A utilizat în cadrul ei diferite media, precum cărțile de artiști, mașina de scris, cărțile poștale, fotografia sau mail art-ul. Pe urmă, a inclus și performace-uri și acțiuni din spațiul public.

Józef Robakowski (n. 1939) este o figură legendară a avangardei poloneze, instrumentele sale de predilecție fiind filmul și fotografia. A făcut și instalații, obiecte, picturi, desene, precum și intervenții și performance-uri. A predat teorie și critică de artă, a ținut prelegeri și coordonat acțiuni artistice, fiind și directorul unei galerii private. Mișcarea avangardistă de film experimental a anilor 1960 și 1970 este îndeaproape asociată cu Robakowski. Inspirându-se din tradiția montajului metaforic al cinematografiei de avangardă, a reușit să saboteze realitatea comunistă a anilor 1960. Sprijinindu-se pe ideea transmiterii de energie, multe dintre lucrările sale de artă înregistrează procese biologice și mecanice, efectul întâlnirii dintre camera de fotografiat sau de filmat și corpul uman. Rezultatul este unul fundamental politic. Artistul îl numește observare de sine. Un exemplu emblematic, From My Window [De la fereastra mea] (1978-1999) este o observație obsesivă a curții artistului din Łódź. A înregistrat vecinii și schimbările petrecute de-a lungul anilor, terminând filmul odată cu căderea regimului, când se construiește un centru comercial care ajunge să obstrucționeze vederea de la fereastră.

Marion Baruch s-a născut la Timișoara în 1929, iar în prezent trăiește la Gallarate, Italia. Pentru această a doua ediție, Art Encounters prilejuiește oportunitatea unică de a o aduce înapoi pe nemaipomenita „fiică” a orașului. Artista a trăit vieți multiple, dar acum, pentru prima dată, sunt prezentate câteva urme ale activității sale intens experimentale din anii 1970. Bine-cunoscută în trecut sub pseudonimul Name Diffusion, a fost o vreme când Marion Brauch se afla la răscrucea sculpturii minimaliste cu arta conceptuală și cu performance-ul. Artista a combinat diverse maniere de a implica corpul în forme flexibile, adesea împrumutate din vestimentație. În această combinație, a marcat relațiile dintre sculptură și acțiune, modă și reprezentare și a stabilit o multitudine de atitudini posibile ale corpului care plasează spectatorul în testul spontan al pragului operei, atât în exteriorul, cât și în interiorul său. Contenitore – Ambiente, o imagine din 1970, este un exemplu sugestiv al acestei direcții în care corpul devine o jucărie captivă într-o bulă transparentă de inspirație minimalistă, convertită într-un accesoriu sportiv pe o bandă de alergat.

Channa Horwitz (1932-2013, Los Angeles) a lucrat în izolare și anonimitate. A făcut desene, picturi și instalații conform unei matrice pe hârtie milimetrică și unui sistem în care numerele de la 1 la 8 corespundeau unei culori. Acest sistem, numit „sonakinatografie”, reproduce timpul, mișcarea și ritmul asemănător cu o partitură muzicală. Se pot așadar observa ușor legăturile cu arta conceptuală și performativă din anii 1960 și 1970. La sfârșitul vieții, devenise faimoasă pentru lucrările sale care au fost expuse în cadrul unor evenimente internaționale majore precum Bienala de la Veneția (2013) sau Bienala de la Whitney (2014). Prezența sa în acest muzeu va reaminti cu siguranță legăturile pe care le-a avut cu personalități istorice din regiune.

[1] „UFO”, de obicei acronimul pentru „unidentified flying object” = „obiect zburător neindentificat”, în text folosit pentru „universal-cultural futurological operation” = „operație universal-culturală futurologică” (n. tr.).

Imagini:

1. Endre Tót, I am glad if I can read a newspaper (1979/1986), color photo, 50 x 70 cm, courtesy of the artist and acb Gallery, Budapest, photo credits: Tibor Varga-Somogyi