Concept

Pentru a doua ediție a bienalei Art Encounters 2017, curatorii Ami Barak și Diana Marincu își propun să caute și să inventarieze porțiuni din realitatea cotidiană, așa cum apar în demersurile artistice actuale, dar și în cele istorice. Expozițiile vor urmări modurile în care artiștii contemporani se confruntă cu realitatea zilnică, devenită din ce în ce mai instabilă. Precum în romanul lui Georges Perec, La vie mode d’emploi [Viața – mod de întrebuințare], care a inspirat titlul temei centrale a evenimentului, vor fi prezentate fragmente, personaje și situații, povești de o zi și de o viață. Este vorba de a înțelege și de a descrie prin operele și acțiunile artiștilor invitați nu ideea de totalitate, ci detaliile semnificative care pot răsturna o situație. Confruntați cu inextricabila incoerență a vieții, artiștii caută soluții și propun căi de a înțelege ce se întâmplă prin intermediul întrebărilor, metaforelor, simbolurilor, care ne fac să ne dăm seama că, așa cum spunea artistul fluxus Robert Filliou, „Arta este ceea ce face viața mai interesantă decât arta”.

Cumulate, planurile pe care se desfășoară ceea ce numim viața cotidiană formează un palimpsest de informații, emoții și acțiuni prelucrate de artiști.

Diversitatea acestor narațiuni stă în modurile diferite de a adapta, personaliza și contesta normele – impuse sau autoimpuse – ale vieții publice și private.

Art Encounters 2017 va avea loc la Timișoara în perioada 30 septembrie – 5 noiembrie 2017. Evenimentul va încerca să devină un dispozitiv dinamic prin care cultura vizuală contemporană și scena de artă din România pot face vizibile provocările, fragilitățile, dar în egală măsură ambițiile și punctele forte pe care se construiește într-un timp accelerat viitorul artei contemporane. Polifonia vocilor și a discursurilor artistice prezentate vor acționa ca stimuli pentru negocierea teritoriului comun de întâlnire și dialog între instituțiile și inițiativele independente din România, cu un rol esențial în construirea unor modele de lucru relevante pentru contextul artistic și social local. Pe plan regional, Art Encounters 2017 își propune să susțină un dialog cu scena artistică din Serbia și să dezbată problemele inițiativelor independente și a instituțiilor existente, discontinuitățile istoriei recente și construcția sistemului artistic actual.





   
Fundaţia      
Echipă      
Parteneri      
Voluntari      
Presa      
Ediţia 2015      
Contact      
                    
   
Fundaţia      
Echipă      
Parteneri      
Voluntari      
Presa      
Ediţia 2015      
Contact