Cristian Rusu [RO]


Expoziţii Art Encounters 2017:

Cui i-e frică de politică?


Cristian Rusu (n. 1972) este artist vizual și scenograf și predă la Facultatea de Teatru și Televiziune a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Preocuparea sa artistică principală este cercetarea spațiului, meditația asupra ruinei și a sublimului. Prin folosirea unor tehnici precum desenul, fotografia, video-ul, instalația și combinând concepte spațiale și arhitecturale, el vizează interacțiunea dintre estetică, sensibilitate și ideologie.

 

Expoziții (selecție): Uzina de fapte și alte povestiri (nemărturisite), Domino / Fundația Plan B, Cluj-Napoca (2016); Ein Loch im Meer, Württembergischer Kunstverein, Stuttgart (2016); Sunt omul invizibil, Muzeul Național de Artă Contemporană, București (2016); A few grams of Red, Yellow, Blue, Centrul de Artă Contemporană Ujazdowski Castle, Varșovia (2014); Open Monument, Kunstraum Kreuzberg Bethanien, Berlin (2013); European Travellers: Art from Cluj Today, Műcsarnok / Kunsthalle, Budapesta (2012); De la matematică până în China, Salonul de Proiecte, București (2012); Subtle Construction, Transboavista VPF Art Edifício / Plataforma Revólver, Lisabona (2011); Romanian Cultural Resolution, Spinnerei, Leipzig (2010); Fear Itself, Plan B, Cluj Napoca (2009, solo); Space Itself, Plan B, Berlin (2009, solo), Pavillon Tyrol, Künstlerhaus Büchsenhausen, Innsbruck (2007, solo).


Practica artistică a lui Cristian Rusu include desen, instalație și obiect, punând în discuție interacțiunea dintre ideologie, utopie și estetică. În contextul dezideratului bienalei de a întări legăturile artistice ale scenei românești cu cele din imediata proximitate geografică, lucrarea artistului este un comentariu asupra relațiilor româno-iugoslave din perioada comunistă. Având ca punct de plecare pactul dintre cele două țări – pentru fiecare transfug repatriat, România oferea Iugoslaviei un vagon cu sare, conform amintirilor și mărturiilor strânse de artist – Cristian Rusu aduce în discuție, cu o doză de ironie și critică, acest episod istoric insuficient comentat până acum. În proiectul propus, artistul și-ar dori amplasarea unui vagon cu sare în Timișoara, urmând ca el să se îndrepte spre Serbia și să fie integrat acolo unui spațiu public care să-l accepte și să-l mențină.

 


Imagini:

1. Cristian Rusu, Un vagon cu sare (2017), machetă, scara 1:87, instalație concepută pentru spațiul public (un vagon de marfă, sector de cale ferată, aprox. 140 T sare), credite foto: Cristian Rusu





   
Fundaţia      
Echipă      
Parteneri      
Voluntari      
Presa      
Ediţia 2015      
Contact      
                    
   
Fundaţia      
Echipă      
Parteneri      
Voluntari      
Presa      
Ediţia 2015      
Contact