Nikola Džafo [RS]
Expoziţii Art Encounters 2017:
Nikola Džafo (n. 1950) lucrează într-o manieră directă și activistă în arta sa. Se concentrează cu precădere pe mediile performance, acțiuni, obiecte, instalații, picturi, intervenții artistice și intervenții publice. Folosește kitsch-ul în mod intenționat, pentru a face comentarii asupra condițiilor operelor de artă acceptabile social, iar ca parte a acestui comentariu, introduce motivul iepurelui în munca sa, trimițând la vizibilitatea exclusivă a plăcerii nesusținute de rațiune. Este creatorul grupului Led Art, o grupare artistică subversivă, de gherilă, care a realizat peste 30 de proiecte începând cu 1993.
Džafo este co-fondatorul Centrului pentru Decontaminarea Artei din Belgrad (1995) și a Centrului Multimedia Led Art din Novi Sad (2000). În anul 2000 a fondat Art Klinika iar în 2013 – Šok zadruga (Colectivul Șoc), pe aceleași principii etice. În acțiunea „From the Ashes a Museum” [Un Muzeu din Cenușă], din 2008, membrii grupării Art Klinika au ars multiple picturi, cărți etc., care le fuseseră donate de mai mult de 100 de artiști. Această acțiune a fost realizată pentru a atrage atenția asupra problemelor culturale neglijate din Novi Sad. Ritualul arderii a fost realizat cu intenția de a trezi, de a îmbărbăta și de a proteja artiștii în cadrul muncii lor. Ca parte a mișcării Šok zadruga, au fost create cele mai mici galerii din Balcani – Šok galerije [Galeriile Șoc], fiecare nu mai mare de 2 metri pătrați. Prin intermediul acestora, arta este scoasă din spațiile tradiționale ale muzeelor și ale galeriilor, și adusă în spațiul urban.
Artistul și activistul neobosit Nikola Džafo este cunoscut ca fiind motorul și organizatorul unor spații independente și efemere care au continuat să marcheze istoria culturală sârbă cu ideea utopică potrivit căreia arta poate schimba lumea. Nikola Džafo explorează strategiile simbolice din practica artistică și diseminarea lor în locuri emblematice în care instalațiile sale ironice și controversate pun la încercare confuziile estetice, sociale și politice. În 2010, a creat Rabbit Museum, Lepus in fabula. Este un cabinet de curiozități care adună diverse obiecte din colecții avându-l pe iepure drept erou, un animal ubicuu cultural în multe civilizații și religii. Astfel, întreaga putere simbolică și metaforică a animalului este adusă în prim plan, inclusiv cu trimiterile care nu pot fi evitate către Titian, Schwitters, Beuys și Disney. Colecția numără în prezent aproximativ 1500 de articole clasate în 10 secțiuni, dar aici avem doar o mostră redusă numeric. Animalul este văzut din perspectiva artelor, a științelor naturii, istoriei, ecologiei, dar și a implicării sociale. Proiectul aduce o contribuție mică la imaginație, bunăvoință și providență.
Imagini:
1. Nikola Džafo, The Rabbit Museum [Muzeul iepurelui] (2017), dimensiuni variabile, prin amabilitatea lui: Nikola Džafo