Andrei Ujică [RO]


Expoziţii Art Encounters 2017:

Privește acest zgomot


Andrei Ujică (n. 1951) a studiat literatura la Timișoara, București și Heidelberg. Publică poezie, proză și eseu la varii intervaluri, începând din 1968. A emigrat în Germania în 1981. În 1990, după un ocoliș prin hățișurile teoriei, se decide să se concentreze pe film. Împreună cu Harun Farocki, Ujică a regizat Videograme dintr-o Revoluție (1992), film care a fost recunoscut repede ca un reper în ceea ce privește relația dintre puterea politică și media, în Europa de la sfârșitul Războiului Rece. Al doilea său film, Out of the Present [Rupt de Prezent] (1995) spune povestea cosmonautului Sergei Krikalev, care a petrecut zece luni pe stația spațială Mir, în timp ce înapoi pe Pământ, Uniunea Sovietică înceta să existe. Rupt de Prezent a fost comparat cu titluri atât de emblematice în istoria filmului ca Odiseea Spațială: 2001 de Stanley Kubrik, și Solaris, de Andrei Tarkovsky.

Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu (2010), o frescă amplă a istoriei României între 1965 și 1989, încheie trilogia sa, prin care explorează sfârșitul comunismului. Acesta a fost primul film found-footage care a fost inclus în selecția oficială a Festivalului de Film de la Cannes. Ujică numește acest tip de filmare cinematografie sintactică: „Încerc să reconstruiesc filmul istoriei din fragmente de timp conservat.” Investindu-și întreaga energie creatoare în extinderea limitelor filmului de montaj, așa cum fusese inventat de Esfir Shub în anii ‘20, Andrei Ujică a devenit unul din cei mai importanți inovatori ai limbajului filmic din cinematografia contemporană.


Andrei Ujică este cunoscut drept unul dintre cei mai originali regizori de film, a cărui stil numit „cinema sintactic” se bazează pe montaj ca instrument fundamental al discursului. Trilogia sa dedicată căderii comunismului cuprinde: Videogramele unei revoluții (în colaborare cu regretatul Harun Faroki), Out of the Present și Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu. Încercând să reconstruiască istoria prin „conserve de timp” regăsite în arhive de imagini, Andrei Ujică transformă materialul secundar într-un discurs primar, lăsând imaginile să-și spună povestea și istoria – realitatea ei nealterată. Recent restaurat, filmul Out of the Present pornește de la un eveniment real, construit din filme de arhivă, și îl asociază unei voci care reinterpretează și ficționalizează adevărul. Cosmonautul Sergei Krikalev pleacă în mai 1991 din URSS într-o misiune pe stația spațială Mir, iar zece luni mai târziu aterizează în Rusia, după destrămarea Uniunii Sovietice.


Imagini:

1. Andrei Ujică, Out of the Present (1995), DE/RU/FR/BE, cadru din film, Color 5.1, 96’, producător: Elke Peters, producător executiv: Werner Dütsch, producție: Bremer Institut Film/Fernsehen, coproducție: WDR, la sept/arte, RTBF St. Petersburg Documentary Film Studio, Harun Farocki Filmproduktion, credite foto: Loy Arnold Filmproduktion




   
Fundaţia      
Echipă      
Parteneri      
Voluntari      
Presa      
Ediţia 2015      
Contact      
                    
   
Fundaţia      
Echipă      
Parteneri      
Voluntari      
Presa      
Ediţia 2015      
Contact