Hassan Sharif [UAE]



Hassan Sharif (1951-2016) a debutat în anii 1970, în caricatură. Lucrările lui reflectă schimbările bruște care au avut loc în Emiratele Arabe Unite. Din anii 1980 și-a îndreptat atenția spre arta conceptuală, fiind considerat unul dintre pionierii acesteia din Orientul Mijlociu și devenind coleg și mentor al tinerelor generații de artiști. În 2009 a fost unul dintre artiștii care au reprezentat pentru prima oară EAU la Bienala de la Veneția.

 

Expoziții (selecție): Hassan Sharif, gb agency, Paris (2017, solo); Viva Arte Viva, în cadrul celei de-a 57-a ediții a Bienalei de la Veneția (2017); The Creative Act: Performance, Process, Presence, Guggenheim Abu Dhabi (2017); Hassan Sharif, La Patinoire Royale, Bruxelles (2017, solo); Objects and Files, Mathaf: Muzeul Arab de Artă Modernă, Doha (2016, solo); Le corps humain comme principe universel, gb agency, Paris (2015, solo); Hassan Sharif, Alexander Gray Associates, New York (2015, solo); Une Histoire, MNAM, Centrul Pompidou, Paris (2014-2016); Trade Routes, Hauser & Wirth, Londra (2013); Bienala de la Sydney, ediția a 18-a, Galeria de Artă din New South Wales (2012); Experiments & Objects 1980-2012, Qasr Al Hosn, Cultural Quarter Hall, Abu Dhabi (2011, solo).


Hassan Sharif, artist din Emiratele Arabe Unite, a trăit și a lucrat în Dubai. Hassan Sharif a avut o contribuție majoră la arta conceptuală și la practica experimentală din Orientul Mijlociu de-a lungul a 40 de ani de performance, instalații, desen, pictură și montaje.

Sharif a studiat la Byam Shaw School of Art din Londra, în anii 1980. La vremea respectivă a fost puternic influențat de constructivismul britanic, în special de noțiunea de „întâmplare și ordine” („chance and order”) a lui Kenneth Martin.

De-a lungul carierei sale, Sharif a creat obiecte punându-le în discuție forma: a combinat lucrări pe hârtie și picturi într-un montaj final, folosindu-se de formă pentru ca apoi, rezultatele obținute să fie lucrări mai figurative. Spre sfârșitul vieții, Sharif a început să lucreze la reproduceri pe scară mare ale unor imagini comune sau ale unor ilustrații din cărți  populare și dicționare.


Imagini:

1. Hassan Sharif, Portret, credite foto: Maaziar Sadr

2. Hassan Sharif, Thing in The Flying House N°15 (2008), ulei pe pânză, Diptych, 150 x 200 x 3,8 cm, unicat, prin amabilitatea lui Hassan Sherif și GB Agency, Paris




   
Fundaţia      
Echipă      
Parteneri      
Voluntari      
Presa      
Ediţia 2015      
Contact      
                    
   
Fundaţia      
Echipă      
Parteneri      
Voluntari      
Presa      
Ediţia 2015      
Contact