Alle Dicu [RO]
Alle Dicu (n. 1995) explorează diferite situații în care muzica și sunetul declanșează manifestări emoționale speciale și felul în care aceste comportamente se desfășoară în spațiu. Deși uneori cercetarea ei se îndepărtează de raza muzicii, ea rămâne axată pe aceste momente (greu de definit) marcate de o intensitate a trăirii, a momentului prezent, a afectului. Căutarea este una continuă însă iregulară, motiv pentru care lucrările ei prind adesea forme diferite atât prin imagine și sunet, cât și text sau performance.
Expoziții (selecție): Dance Capsule 4, sound performance, Palatul Universul, București (2017, solo), PPM – pages per minute – copy art show, Aici Acolo Pop Up Gallery, Cluj-Napoca (2017), Perimetru sigur, Make a Point, București (2016), Sounds like a book, UNA Galeria, București (2016), On Failing, Temps d’Images,
Cluj-Napoca (2016).
Lucrările lui Alle Dicu, cea mai tânără participantă în această bienală, explorează relația dintre sunet, corp și spațiu ca pe o triadă esențială în definirea momentului prezent. Prin video, fotografie, sunet și performance, Alle Dicu reflectează asupra dansului, prin intermediul căruia se pot agrega micro-comunități spontane. Dansul conține mereu un paradox al unei acțiuni deopotrivă statice și dinamice. Dansul definește, altfel, o temporalitate inhibată și rece. Dansul este o repetiție hipnotică de posturi stângace. Dansul ca atitudine „aproape” cinetică, niciodată împlinit ca proiect. În video-ul Ana, reacția la sunet este solitară și reținută, spre deosebire de sentimentul de apartenență simțit atunci când muzica este împărtășită. Pentru a fi cu adevărat conștient de corpul său, subiectul trece prin etapele aproape „ritualice” de a ieși din imobilitate fără să se miște, în acel moment singular de dinaintea eliberării pe care îl pregătește muzica. Momentul „perimetrului sigur”
Imagini:
1. Alle Dicu, Portret
2. Alle Dicu, ANA (2015), cadru video, 3’33’’