Irina Botea Bucan [RO-UK]
Irina Botea Bucan trăiește la București, Birmingham și Londra. După ce a absolvit cursurile Universității de Arte din București, Irina Botea Bucan și-a definitivat studiile de master la The School of the Art Institute în Chicago. În 2014, Irina Botea Bucan a primit premiul 3Arts, acordat exclusiv artistelor pentru activitatea profesională excepțională. Rolul ei ca artist este într-un flux constant, trecând de la starea de observator la o condiție reflexivă, participativă și performativă.
Lucrările sale au fost prezentate la: New Museum, New York; MUSAC – Museo de Arte Contemporáneo de Castilla y León, Spania; Centrul Pompidou, Paris; Galeria Națională Jeu de Paume, Paris; Kunsthalle Winterthur, Elveția; Muzeul Național Reina Sofia, Madrid; U-Turn Quadriennial, Copenhaga; Kunstforum, Viena; Galeria Foksal, Varșovia; Centrul Argos pentru Artă și Media, Bruxelles; MNAC – Muzeul Național de Artă Contemporană, București; Muzeul Național de Artă Contemporană, Szczecin, Polonia; Centrul pentru Artă Contemporană – Castelul Ujazdowski, Varșovia; Bienala de la Veneția; Bienala de la Gwangju, Coreea de Sud; Bienala de la Praga. A participat la o serie de festivaluri: Festivalul Artefact, Leuven; Festivalul Internațional de Film de la Rotterdam; Impakt Panorama, Utrecht; Festivalul European Polis Adriatic.
Cele mai recente filme ale Irinei Botea Bucan se concentrează asupra strategiilor de a submina discursurile socio-politice dominante și de a crea cadrul în care micile istorii, necunoscute sau uitate, ies la suprafață, formând un câmp de forță și de idei nebănuit. Filmele propuse spre vizionare în relație unul cu celălalt reprezintă un decupaj din cea mai recentă expoziție personală a artistei de la Muzeul Național de Artă Contemporană din București, curatoriată de Anca Verona Mihuleț, în centrul căreia au stat modelele utopice de a imagina o comunitate. Fie că este vorba despre stadioane, „cinema invizibil” sau instituții muzeale, aceste modele vorbesc despre relațiile interumane și straturile invizibile din care sunt compuse. Personajele care apar în cele trei filme – Stone. Paper. Skin [Piatră. Hârtie. Piele] (2017, realizat în colaborare cu Jon Dean), Art Historians [Istoricii de artă] (2014) și Film Postale (2013, realizat în colaborare cu Nicu Ilfoveanu) – își produc în timp real propriile istorii și construiesc un spațiu autonom al narațiunii, unde adevărul este sinonim cu realitatea povestită și experiența în fața camerei de filmat.
Imagini:
1. Irina Botea Bucan, Portait
2. Irina Botea Bucan în colaborare cu Jon Dean, Stone. Paper. Skin [Piatră. Hârtie. Piele] (2017), video HD 2.6k, 9’45”, prin amabilitatea: Irinei Botea Bucan și Jon Dean