Ana Adam [RO]



Printre tehnicile preferate ale Anei Adam (n. 1964) se regăsesc desenul (în creion, tuș, pigmenți, fire textile, pe sau în hârtie ori săpun) și fotografia, imortalizând aproape nevăzutul sau energia, siajul acțiunilor. Eu sunt personaj și creator e o expresie concentrată a felului în care Ana Adam se regăsește în artă, șamanism, noile teorii unificatoare ale fizicii, psihologie transpersonală sau în mistică. Practică arta ca pe o alchimie cotidiană similară creațiilor anonime ale copiilor și ale femeilor.

Expoziții (selecție): Xilogravura matrice stilistică X, Galeria Calpe, Timișoara (2016); Retracings, Monostori Erod, Komarom / Budapest Galeria / Muzeul Țării Crișurilor (2014); Xilogravura matrice stilistică IV, Galeria Transformadora, Durango (2010); Fibre, pigmenți, Centrul Cultural Francez, Timișoara (2010, solo); Artă pe genunchi, Galleria 28, Timișoara (2007, solo); Memorial Tapestry, expoziție itinerantă: SUA / Italia / Polonia (2003); Iarăși desene?, Muzeul Banatului, secția de Artă, Timișoara (2002, solo); Ivitation, Kunsthaus, Essen (2001); Expoziție de desen, Centrul Cultural Sindan, Cluj-Napoca, România (2000, solo); 1000 de lovituri în turtă dulce, Galleria 28, Timișoara (1994, împreună cu Sorin Vreme). A participat la mai multe Bienale și Trienale internaționale de gravură de la Timișoara (2003), Miskolc (1997), Rio de Janeiro (1998), Cracovia (1997, 1994) și Nürnberg (1994).


Ana Adam, artistă din Timișoara este, probabil, în spiritul abordării sale, unul dintre cei mai universali artiști. Printre altele, desenează extraordinar, vădit înzestrată și având un talent subtil și rafinat. Eros este omniprezent în lucrările Anei, înfățișat de obicei lunar și excentric, cerându-se a fi prezis și decodat de către ochiul celui care privește desenele. Există atât elemente explicite, cât și implicite: din lumea experienței sau a fanteziei, unele se aseamănă cu fragmente de jurnal, altele conțin aluzii sexuale. Privitorul așteaptă cu nerăbdare descrierea evazivă a ceea ce este sau ar putea fi un act sexual. Apare, în același timp, un cadru din viața unui cuplu, rezonând cu șoaptele și erotismul tandru, adesea acrobatic și uneori suprarealist. Reflectă o senzualitate bumerang care trece prin ochi, dar mai ales prin linie, fină ca un fir de păr și complicată precum o cărare întortocheată: tot Erosul din viața unei femei.


Imagini:

1. Ana Adam, Portret (2016), credite foto: Corina Mutu

2. Ana Adam, desen fără titlu din seria Erotism (2008), tuș negru și albastru cu penița pe hârtie manuală, 21 x 21 cm, credite foto: Ana Adam




   
Fundaţia      
Echipă      
Parteneri      
Voluntari      
Presa      
Ediţia 2015      
Contact      
                    
   
Fundaţia      
Echipă      
Parteneri      
Voluntari      
Presa      
Ediţia 2015      
Contact