Piața Unirii
Palatul Baroc, situat în Piaţa Unirii, găzduieşte azi Muzeul de Artă Timişoara. Denumirea i se trage din secolul XVIII când Timişoara, sub conducerea Casei de Habsburg, primeşte o înfăţisare urbanistică cu influenţe arhitecturale baroce, fie prin construirea a noi clădiri, sau prin transformarea celor existente.
La rândul lui, Palatul Baroc a evoluat în timp în funcţie de întrebuinţarea ce i s-a dat clădirii. După mai multe extinderi şi transformări, în 1754 devine reşedinţa primului preşedinte al administraţiei civile, contele de Villas Perlas. Astfel, în 1774 palatul primeşte o faţadă nouă în stil baroc care va rămâne intactă doar pentru un secol. între 1885-1886, clădirea suportă intervenţii majore făcute de arhitectul Jaques Klein care elimină o parte din decoraţiile baroce ale faţadei şi propune decoraţii de feronerie specifice arhitecturii 1900. Clădirea funcţionează până în 1944 ca prefectură a judeţului Timiş-Torontal, iar mai apoi ca institut zootehnic şi facultate de agronomie. Din 1983 până în prezent au loc ample lucrări de restaurare ale clădirii în vederea transformării acesteia în muzeu. Restaurarea arhitectului şerban Sturza readuce faţadei ornamentaţia de mijloc de secol XVIII, accentuând în acest fel legătura cu piaţa preponderent barocă. Înainte de a redeveni una din clădirile de profil public major ale oraşului, clădirea a suferit o stare de abandon la nivelul anilor '80-'90. Acest cadru degradat a constituit fundalul pentru primelor festivaluri libere de artă din România postcomunistă. „Stare fără titlu”, „Pământ” şi „Zona 1” s-au desfăşurat în atmosfera euforică din oraşul începutului revoluţiei, mizând pe redobândirea libertăţii individuale şi publice ale individului şi pe cucerirea de către public a spaţiului abandonat al muzeului. Natura experimentală a acestor festivaluri se încadrează pe direcţia impusă de grupul artistic Sigma, care a activat în anii 1960-1970 şi ale cărui lucrări se află azi în colecţia permanentă a muzeului.
Palatul Baroc, situat în Piaţa Unirii, găzduieşte azi Muzeul de Artă Timişoara. Denumirea i se trage din secolul XVIII când Timişoara, sub conducerea Casei de Habsburg, primeşte o înfăţisare urbanistică cu influenţe arhitecturale baroce, fie prin construirea a noi clădiri, sau prin transformarea celor existente.
La rândul lui, Palatul Baroc a evoluat în timp în funcţie de întrebuinţarea ce i s-a dat clădirii. După mai multe extinderi şi transformări, în 1754 devine reşedinţa primului preşedinte al administraţiei civile, contele de Villas Perlas. Astfel, în 1774 palatul primeşte o faţadă nouă în stil baroc care va rămâne intactă doar pentru un secol. între 1885-1886, clădirea suportă intervenţii majore făcute de arhitectul Jaques Klein care elimină o parte din decoraţiile baroce ale faţadei şi propune decoraţii de feronerie specifice arhitecturii 1900. Clădirea funcţionează până în 1944 ca prefectură a judeţului Timiş-Torontal, iar mai apoi ca institut zootehnic şi facultate de agronomie. Din 1983 până în prezent au loc ample lucrări de restaurare ale clădirii în vederea transformării acesteia în muzeu. Restaurarea arhitectului şerban Sturza readuce faţadei ornamentaţia de mijloc de secol XVIII, accentuând în acest fel legătura cu piaţa preponderent barocă. Înainte de a redeveni una din clădirile de profil public major ale oraşului, clădirea a suferit o stare de abandon la nivelul anilor '80-'90. Acest cadru degradat a constituit fundalul pentru primelor festivaluri libere de artă din România postcomunistă. „Stare fără titlu”, „Pământ” şi „Zona 1” s-au desfăşurat în atmosfera euforică din oraşul începutului revoluţiei, mizând pe redobândirea libertăţii individuale şi publice ale individului şi pe cucerirea de către public a spaţiului abandonat al muzeului. Natura experimentală a acestor festivaluri se încadrează pe direcţia impusă de grupul artistic Sigma, care a activat în anii 1960-1970 şi ale cărui lucrări se află azi în colecţia permanentă a muzeului.
